,,PÂINE ȘI CIRC”
Expresia ,,Pâine și circ” își are rădăcinile în limba latină: panem et circenses, încă de pe vremea poetului Decimus Junis Juvenalis. Acesta satiriza, în versurile sale, metoda prin care oamenii care conduceau poporul distrăgeau atenția cetățenilor, oferindu-le, la propriu, pâine și distracție.
Dacă studiem faptele, vom observa că și în prezent reprezintă o metodă de manipulare, dar și de obținere a unor profituri importante. Mai grav este că unii cetățeni coboară sub treptele moralității și umanului, preferând, în schimbul unui pumn de galbeni, să se dedea la gesturi obscene, probleme medicale și urmări economice negative.
Să dau câteva exemple:
1.pentru pâine: statul oferă tichete/ vouchere/ pensii speciale/ mici și bere/ posturi apărute peste noapte pentru anumite persoane/ fonduri europene/ licitații câștigate de oamenii din grupuri de interese etc.
2.pentru circ: mass-media are tot felul de subiecte ,,fierbinți”, cu care poate atrage atenția/ modifica opinia unei mase critice de cetățeni.
De curând, mi-a atras atenția o postare despre preocuparea unor antreprenori de a câștiga de pe urma lăcomiei, prostiei și altor caracteristici negative ale multor cetățeni din țara noastră. În arenă, unele femei acceptă să încaseze pumni de la bărbați, spre exemplu. Și în America există anumite spectacole unde se adună să se distreze anumiți cetățeni, însă la noi, parcă, acest gen de spectacol a coborât omul de pe piedestalul umanității, aducându-l la cel de sclav sau animal de circ.
Las mai jos câteva link-uri către informare:
https://adevarul.ro/stiri-locale/focsani/de-unde-vine-expresia-paine-si-circ-care-i-a-1948742.html
De unde credeți că statul ia banii pentru a plăti ,,pâinea” de care se bucură anumite categorii sociale ?
Greul este dus tot de cetățenii obișnuiți, activi în câmpul muncii.
Comentarii
Trimiteți un comentariu